Despre noi
Stimati iubitori de animale!
Noi, cei care am initiat asociatia APAI, suntem un mic grup de activisti pentru drepturile animalelor din Ineu (jud. Arad), care si-au facut o misiune din a ajuta cateii (si nu numai, pentru ca am salvat si zeci de pisicute abandonate, bolnave, accidentate, gasindu-le familii adoptive, am salvat si pasari – domestice si salbatice) abandonati in zona noastra, prin a-i lua la adapostul infiintat in decembrie 2015, a-i hrani si ocroti, a le oferi serviciile medical-veterinare de care au nevoie pentru ca, apoi, sa le cautam familii adoptive iubitoare pentru tot restul vietii lor. Apar intr-una, atat caini adulti, cat si puiuti pe strazile orasului nostru si prin imprejurimi, de toate varstele (incepand de la sugari – in varsta de abia o zi de viata, pana la batranei de 13-14 ani), de talie mica, medie sau foarte mare, de rasa uneori, de toate culorile si caracterele, dar cei mai multi extrem de iubitori si prietenosi; unii sunt accidentati de masini, cu fracturi grave, altii sufera de boli neurologice, congenitale, de boli ale pielii sau ale organelor interne; unii nu vad sau nu aud, altii sunt atat de speriati de tot felul de traume suferite incat s-ar ascunde chiar in pamant la apropierea omului.
Noi ii luam si incercam sa le dam o sansa la a-si continua viata fara dureri si spaime, alaturi de familii bune, iubitoare, verificate inainte si dupa adoptie, care semneaza contracte ferme cu asociatia noastra inainte de a primi catelul acasa.
Perpetuam sloganul: ADOPTA, NU CUMPARA!
Cateii din adapostul nostru arata bine, pentru ca sunt ingrijiti, isi primesc zilnic portia de mancare, sunt deparazitati periodic, au carnete de sanitate, microcip, sunt vaccinati si sterilizati atunci cand pleaca in adoptie, daca au varsta potrivita (puii peste 6 luni). Aproape toti cainii din adapost sunt prietenosi si iubitori, sunt obisnuiti cu lesa, pentru ca noi petrecem foarte mult timp pentru a-I socializa, pentru a-i mangaia si a le arata ca sunt importanti, ca locul lor este in inima noastra.